Macbeth

Macbeth , drama, regia Kit Monkman cu Mark Rowley ( Macbeth ), Akiya Henry ( Lady Macbeth ), Al Weaver ( Banquo ) si Dai Bradley ( Proiectionistul / Portar ).
Am descoperit din intamplare pe un site obscur aceasta noua adaptare si find un mare amator de Shakespeare si in particular al piesei Macbeth, am zis, hai , sa vedem. Surpriza a fost mare…
Macbeth in regia lui Kit Monkman ( "The Knife That Killed Me" ) este o incercare indrazneata fie si pentru ca e in intregime filmata pe fundal verde peste care a fost suprapus decorul modelat pe computer ceea ce aduce un spatiu complet nou la bariera dintre teatru si film . Monkman creaza astfel o lumea a lui proprie, vag supranaturala, in care-si plaseaza actiunea la care, cu ajutorul camerei care se misca liber pe diversele „etaje” , spectatorul poate asista la mai multe scene simultan.
Sigur puristii vor stramba din nas : ce sa caute actori afro-americani in personajele din Macbeth, cum sa fie Lady Macbeth o negresa superba ( Akiya Henry ) sau cum sa muti monologul "Tomorrow and tomorrow and tomorrow" de la inceputul actului 5 taman in ultima scena,  inainte ca sabia lui Macduff sa stinga brusc ecranul odata cu viata lui Macbeth ?

It is a tale told by an idiot, full of sound and fury
Signifying nothing.

Foarte simplu li s-ar putea raspunde : suntem in Anno Domini 2018 deci au trecut vreo 511 ani de la premiera Macbeth de la The Globe. Lumea s-a mai schimbat si parca se vede nitelus altfel 🙂
Ar mai fi multe de spus despre noua adaptare pe care, personal, o gasesc excelenta : sigur poate ca estetica nu e realista, dar esenta operei e neschimbata  cu cei doi Macbeth obsedati unul de celalalt , de sex si violenta, cu femeia care se dovedeste mult mai periculoasa decat barbatul. Diversele teme ( sexul sau scenele de lupta ) se intrepatrund pe ecran , totusi perspectiva e greu de realizat de catre un necunoscator al operei. Proiectionistul / portar ( Dai Bradley ), ruland un Macbeth mut din 1909 al lui Mario Caserini , pare a avea rolul de pastrator al trecutului in timp ce actiunea principala poate fi setata in orice timp din viitor. Predomina nuantele de gris si verde , dar rosul – crimson izbucneste ca o săgeata pe taramul noroios al iernii scoțiene…
Bref : 8*, recomandat insa doar cunoscatorilor operei shakespeariene si, mai ales, celor care inteleg la perfectie limba engleza ( accentul scotian predomina )